„Asistenţa medicală în secţiile de votare” – să nu mori încet?
Acuma. După ce am scris despre medicina şcolară făcută cu medici de familie – fără legi. Fără norme. Fără bani, fără nimic. Hai să trecem la ultrarecentele mesaje/scrisori primite-n ţară de către medicii de familie cum că “să asigure asistenţa medicală în secţiile de votare”.
La noi la Arad, eu încă n-am primit. Tura asta. Inainte mai primeam. N-am primit nici la locale. Dar, într-o groază de judeţe, s-a declanşat deja acţiunea. În numele colegilor din acele judeţe, scriu eu azi.
Bun. Să fixăm câteva idei.
- Cum naiba te poţi gândi să trimiţi, să indici, să impui, să rogi medicii de familie să stea voioşi, cu mic cu mare, prin secţiile de vot, duminică?? Bazat pe ce? De ce nu rogi toate crâşmele României să ofere suc şi apă plată gratis votanţilor? Sau tuturor firmelor de confecţii să le asigure gratis căciuliţe oamenilor, ca să nu le fie frig? Căciuliţe din lână şi cu pompon.
- Dacă tot ai declanşat ilogicul. Cum te-ai gândit să le “indici” unor medici să facă ceva în afara oricărui contract?
- Cum naiba te-ai gândit ca singurii – (SINGURII!!!!) care să lucre pro bono prin secţiile de vot să fie doctorii? Hmm?? Fiindcă povestea cu votul, de la candidaţi (via partide) până la procesul efectiv de vot (via tâmplarii care confecţionează urnele), e pe bani. Grei. MULȚI. Se rulează bani, de faci pe tine! Numa` bani şi bani peste tot, Guţă-i mic copil. Iar printre toţi ăştia care învârt bani cu lopata, tu te-ai gândit că n-ar strica să bagi 11 mii de medici români gratis pe-acolo?
Băăă tată! De ce? Că nu le trebe bani, fiindcă ş-aşa iau ciubuc? D-aia?
Adună-teee! Finanţează corect asistenţa medicală pe durata votării, fă-i reguli, norme clare, contracte şi va fi oky doky!
Despre alte năzbâtii pe subiect, mai citeşte aici
Tara noastra e plina de aberatii si de lucruri anormale. Lucrurile normale au ajuns o raritate. Faza asta cu medicina scolara cu medici de familie e o porcarie ( si eu sunt nevoit sa o fac, pentru ca lucrez in rural), pentru ca ei nu au bani sa plateasca medici scolari. Totul se reduce la bani.
De fapt ar fi trebuit sa scriu ca suntem condusi de hoti, pentru care totul se reduce la a fura.