Alergia, şocul şi bariera viaţă-moarte.

Alergia. Una dintre formele de autoapărare a organismului la substanţe străine, dar care… o ia razna. În loc să se „autoapere”, mecanismul scapă de sub control şi face rău propriului corp.

Știi cum e cu alergia? Ca un tată de familie care bate hoţii din curte, dar după o vreme, prins de val, începe să-şi bată şi copiii şi muierea, uitând că-s ai lui.

Alergenii= acele substanţe ce declanşează alergia. (hoţii din curte)

Sute. Mii!! Sute de mii. De alergeni posibili.

-Produsele cosmetice (vopseaua de păr e un alergen cunoscut)

-diverse mâncăruri (mai des căpşuna, oul, zmeura, dar alergii pot declanşa multe alimente)

–medicamentele (penicilina şi derivaţii ei, sunt celebre)

–plante – frunza de păstârnac/”albitură” extrem de alergizantă (în perioada plivitului la păstârnac, e full la mine la cabinet!!)

–agenţi microbieni, toxine microbine: ai paraziţi în intestine, iar bubele apar pe piele…

-redutabilele înţepături de insecte: albina/viespea.

–contactul pielii cu omida… omida îţi cade din copac pe un umăr, iar tot corpul tău devine roşu ca racul.

Ohh… aş putea continua trei pagini cu alergeni.

Forma uşoară a alergiei, urticaria, se va manifesta tegumentar. Erupţii, bubiţe, pete, „blânde”, roşeaţă, mâncărimi.

Gravitatea sporeşte când apar edemele (umflăturile), mai ales în regiunea capului. Buze, pleoape, apoi toată faţa, apoi prinde laringele şi te sufocă. Se cheamă edem Quincke – în forma gravă şi completă. Dar alergia nu-i singura lui cauză. Nu „tot ce umflă faţa”, este alergie.

Etapa paroxistică a alergiei acute, este şocul. Șocul anafilactic. Pur şi simplu poate omorî în câteva (zeci) de minute. Scurge viaţa din tine.

Versiunile de mai sus ale alergiei pot trece dintr-una în alta – agravându-se progresiv spre şoc, sau nu. Pot şi sări etape, cum ar fi să înceapă direct cu umflătura şi să se oprească la atât. Sau direct cu şocul, fără edem prealabil. Sau erupţii pe piele, fără edem ulterior etc. Variaţiuni pe aceeaşi temă. Imprevizibile. Nu ştii exact ce poate urma!

Două substanţe farmaceutice DE BAZĂ folosite de către medici în alergiile acute, în urgenţă, sunt:

–  cortizonul

–  adrenalina.

Li se adaugă şi altele în cocktail,(calciul, spray-ul antiasmatic, antihistaminicele), dar cele două amintite, sunt vitale.

Când alergia o ia razna şi evoulează spre şoc, antialergicele (antihistaminicele- le ştiţi ca Aerius, Claritine, Xyzal şi altele), devin apă de ploaie. Principiul dominoului e deja pornit.

Totuşi, mai puteţi evita cumva evoluţia gravă, prăbuşirea dominoului, purtând la voi Clorfeniramina, un antialergic de modă veche, dar extrem de eficient. Și, la primele semne de alergie, îl aşezaţi sub limbă. Concomitent, o Ranitidină înghiţită, care intervine NU doar în mecanismul “acidului la stomac”, ci chiar în cel alergic, blocând receptori specifici. Nu-i aşa de greu să le ai pregătite, dacă te ştii alergic!

Despre şoc, veţi găsi mai jos câteva cazuri concrete din cabinetul meu.

Odată declanşat şocul, ca tratament salvator:

• ADRENALINA este regina! Cea care poate face diferenţa: viaţă-moarte.

Cu un pas înainte, se situează

• CORTIZONUL injectabil, doze mari, care poate opri evoluţia spre şoc, sau ajută adrenalina – şocul odată activat. Un coleg aminteşte de o formă orodispersabilă (de pus în gură, cu efect rapid) a cortizonului, la italieni.

Adrenalina o găsim doar injectabil.

IMPORTANT DE ȘTIUT!

Persoanele care se ştiu alergice, au posibilitatea să poarte la ele o adrenalină autoinjectabilă, denumire comercială „Ana Pen”, „Epi Pen”.  “Pen”, în engleză înseamnă stilou. Fiolele au forma unui stilou, sunt preumplute şi deţin un resort/arc, ce declanşează inocularea. Știu că nu-i simplu să-ţi introduci singur un ac în piele! Eu nu mi-am făcut niciodată o injecţie singură, dar alţii pot. Arcul acela al “stiloului”, deci, înlocuieşte medicul care face injecţia.

Ana Pen şi Epi Pen, nu-s iefine. Expiră rapid, cam într-un an.

Apoi, să identificaţi/reţineţi semnele de evoluţie spre şoc, fiindcă nu orice bubuţe roşii cu prurit, reclamă adrenalină. Fenomenele strict tegumentare, (ale pielii) nu necesită adrenalină. Sau panică, sau disperare. Nici în şoc să nu intri-n panică, ci trebuie să ştii calm, dinainte, EXACT ce ai de făcut.

Întâmplarea pură face ca eu să fi tratat aici la Hăşmaş două şocuri anafilactice (mulţi medici n-au avut niciun caz în carieră, fiindcă „şocul-şoc” în forma lui specifică, nu-i ceva frecvent!)

Primul caz – acu doi ani, exact al colegei de cabinet. Al doilea, acu câteva zile – la mama unuia dintre cei mai buni prieteni în sat. Ambele mureau, probabil, fără adrenalina dată la timp.

De aceea, subiectul mă frământă şi mă împăroşează.

Fiindcă îmi amintesc prin ce am trecut când vedeam cum li se scurge viaţa din corp, în braţele mele. Și cum am plâns eliberator, în hohote, la mine-n dormitor, după ce deja le preluase salvarea. (n-aţi uitat că dormitorul meu e în aceeaşi clădire cu cabinetul, aşa se face că am ajuns acolo!) Salvarea le preluase deja semnificativ înviorate. Dar până atunci am urmat riguros paşii, mi-am făcut treaba, încercând să nu le transmit deloc spaima mea. Dimpotrivă. Să induc siguranţă şi senzaţia că va fi bine. Psihicul are un rost uriaş şi el!… dar numai eu ştiu ce simţeam pe dinlăuntru, în timp ce lucram.

Colega făcuse şocul în cabinet, nici azi nu ştim la ce alergen! Și i-am căutat, inclusiv cu testare alergologică ulterioară! Simţise doar, în drum spre serviciu, o uşoară mâncărime a pielii – căreia nu i-a dat importanţă. Apoi, ajunsă la cabinet, a zis că-i e „tare rău”. A ieşit pe terasă la aer, eu m-am luat cu bolnavii din sala de aşteptare şi, după vreo zece minute, am găsit-o semiconştientă pe fotoliu afară, cumva „scursă”, fără nicio vlagă. Lemn. Primul strigăt al meu, când am găsit-o, a fost:

-Eugeeen! Hai rapid. RAPID!!

(El se învârtea prin grădină, era singrul la îndemână, la ajutat.)

Nici măcar diagnosticul nu fusese uşor, iniţial, să ştiţi! Nu bubuţe, nu edeme. Niciun alt indiciu în afara şocului însuşi. S-a dovedit că DA, fusese un ȘOC alergic.

Deciziile mele, de secunde. Eram doară la cabinet.

Aveam la îndemână totul, inclusiv o hârtie format A4 pe care îmi scrisesem conştiincios, mare, cu pixul, paşii de urmat. Just in case.

Într-o seară, demult, aşa-mi veni… Mi-am zis:

-Hai să notez simplificat schema, şi s-o las în dulap, sub trusa antişoc. (Obligatorie la orice cabinet medical!) Dar dacă, de spaimă, uit ceva?

Nu văzusem nici un şoc până atunci. Știam doar din cărţi.

Următorul caz a fost cumva mai simplu, după înţepătura de albină, dar TOT fără bubiţe sau edem. Direct în şoc.

Azi „fetele mele” sunt în regulă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Și mă-ntreb. Dar dacă n-aş fi fost? Dar dacă n-aveam, cumva, adrenalină? Dar dacă era expirată? (Expiră extrem de repede, trebuie s-o urmăreşti mereu şi s-o schimbi cu una proaspătă. Greu de găsit.) Tu, medic, poate zeci de ani fără niciun şoc la cabinet, (asta dacă nu eşti urgentist!) Tu, căruia ţi-au trecut zilele/lunile/deceniile, zbătându-te să “urci servicii în PIAS”, să deblochezi carduri şi să pictezi frumos registre – ca să dai bine la controale. Și să identifici bugete pentru guvern. Și să aduni cupoane de pensie la fişă. Și să te asiguri că pensionarul nu are alte venituri în afara pensiei. uff.

Astfel că, amintindu-mi de această potenţială dramă, vă informez asupra alternativei de a avea propria adrenalină. Scump. Greu de procurat. Dar există. Ana Pen, Epi Pen.

Vârf de munte, albină, înţepătură, te ştii alergic, n-ai medic. N-ai semnal pentru 112. Timpi preţioşi până ajung urgentiştii. Poţi fi chiar singur. N-are cine te ajuta. Se întunecă lumea cu tine, simţi că te lasă picioarele. Adrenalina din buzunar va face diferenţa viaţă-moarte.

Un alt caz din amintirile mele: eu studentă la Bucureşti, la coafor, cu moaţele-n cap, priveam prin oglindă cum coafeza vopseşte părul unei cliente. Și, tot privind, luată de alte gânduri, observ cum faţa femeii se umflă vizibil, dar făcă ca ea să semnaleze ceva. Coafeza îşi vedea de pensulă… Eu, sar în sus:

-Face edem alergic!

Coaforul n-ava nimic de prim ajutor, însă era-n Bucureşti şi salvarea a sosit rapid. Eu ţâşnisem de pe scaun, aproape concomitent cu şoapta stinsă a clientei:

-Mă sufoc!

Sper să fi fost sintetică, didactică şi de folos.

Nu-i uşor să aduni în două pagini teoria a douăzeci de tratate, sau experienţa a douăzeci de ani! Am vrut doar să vă introduc niţel în temă.

Despre terapia în șoc mai citește aici: