Albă ca Zăpada pe fonduri europene

Cei doi bărbați se așază la masă, cufundați într-un morman de documente.

Urmează să reanalizeze problemele dosarului pentru obținerea de fonduri europene într-un proiect multicultural care promovează multiculturalitatea în state multiculturale.

Schița de proiect este un turneu național extins, uriaș, cu povesteaa Albă ca Zăpada jucată pe mai toate marile scene ale țării, dar într-o versiune reinterpretată. Termenii ambițioși ai proiectului, gândit deopotrivă pentru adulți și copii, ar urma să netezească asperitățile emoționale care decurg din rasism, fascism, naționalism, homofobie, bullyng, hatereală și alte asemenea.

E spațiu închis și cei doi stau fără măști, normal. Își aprind câte o țigară, normal, că doar nu-i vede nimeni. Nu-s pe scenă.

Primul scutură ușor scrumul în scrumieră și rostește:

-Bun. Albă ca Zăpada va fi metisă, asta-i clar, nu mai putem nici o secundă să discriminăm colegii pământeni cu o culoare a pielii opusă nouă. Propun ca prințul să fie cumva gen japonez, am văzut un tânăr extrem de expresiv la unul dintre restaurantele chinezești din Centrul Vechi.

-E bine. Mai aleas acum, cu pandemia. Să se simtă reprezentați și chinezii în poveste. E perfect cum zici. Ce mă frământă însă, sunt piticii. Aici trebuie să jucăm o carte genială, dragul meu. Piticii au sex, nu?

-Doamne, zău. Cum să n-aibă sex, doar nu-s îngeri. Sigur că au sex. Sexuleț. De ce?

-Ar trebui să punem trei pitici de sex feminin și patru cu sex bărbătesc, asta pentru feministele alea nenorocite, să le îmblânzim, știi tu. Să nu le irităm.

-Prietene, atenție! Dar deja ai și izbit crunt în ele! De ce trei/patru? vor întreba. De ce nu invers? Patru pitici feminini/trei masculini? Geme lumea de femei single, există câte trei-patru femei, la un bărbat potent. O spun și statisticile. De ce am contraface statisticile la pitici?

-Mda. Perfect spui. Inversăm piramida. Ba mai mult, împărțindu-i pe sexe așa cum propui, demontăm încă o legendă. Fii atent. În poveste, piticii se simt atrași de Albă ca Zăpada. Dacă „mai multe” dintre pitici sunt femei, atingem fin și problema homofobiei. De ce nu s-ar îndrăgosti ele de Albă ca Zăpada, la urma urmei? N-au voie? Sau ce. Să se vadă că acceptăm comunitatea gay.

-Hai măă, că deviezi deja. Păi, piticii ăia din poveste nu erau atrași sexual de Albă ca Zăpada, erau doar prietenoși cu ea, o iubeau ca frații.

-Noi nu avem habar ce fel de atracție era aceea! Doar PRESUPUNEM. PRE-SU-PU-NEM! Cum? Îți zic eu cum. Ca aterizați din mileniul trecut. Ca părinții de tineri la facultate, când le vorbesc acestora despre barză, dându-le plicul cu bani pentru cămin. Presupunem și noi pudibond, râzând mânzește cu mâna la gură când ne imaginăm un pitic din Albă ca Zăpada, erectil. Suntem artiști, intelectuali, ce naiba. Creatori suntem. Acum însă, ne-am apucat prostește să gândim în contul piticilor. Că, vezi Doamne, ce simțeau ei, nu era sexual.  Așa că uite cum propun, ca să nu cădem noi înșine în capcană. Punem în scenă patru pitici feminini, trei masculini, lăsăm sexualitatea să-și caute calea singură, o lăsăm să înainteze aproape spre vulgaritate, ieșind din scenariul original. Va fi tușa noastră. Iar când spectatorii încep să se revolte, din culise iese maiestuos povestitorul, spectacolul devine interactiv, povestitorul se plimbă printre scaune și le strigă reproșativ părinților: „STOP! AȘA NU! Așa s-ar ajunge, dacă nu începem educarea copiilor în autocunoașterea trupului.” Ce zici? Nu-i fain? Astfel atingem explicit nevoia de educație sexuală în școli. Nevoia ca ei, piticii de la grădi, vorba Andreei Marin, să se autocunoască.

-Mi-ai rupt gura, în sensul bun. Ai o perspectivă vizionară a show-ului. E exact ce ador la tine, de când lucăm împreună. Pentru bunul echilibru, putem chiar să facem trei femei, trei bărbați și un transsexual. 3+3=1=7 E și simetric, așa.

-D`accord.

-Hai să trecem la măștihoaie! O numim măștihoaie nu mamă vitregă, fiindcă măștihoaie e din dialectul țărănesc, și ca să nu le aducem prejudicii de imagine țăranilor, cum că vorbele lor nu-și găsesc loc nici măcar într-o poveste, ci doar limba ipocriților ălora de orășeni, care de unde au ajuns ei la oraș, că doar nu din lună, sigur că tot de la sat au ajuns la oraș, dar acum se dau vârfuri de vițe domnești etc… Prinzi subtilitatea?

-Sigur, e excelentă.

-Așadar, măștihoaia. Viziunea mea asupra temei măștihoaiei ar trebui să facă din spectacolul nostru un monumet, UN COLOS! de bune practici nediscriminatorii. Măștihoaia ve fi elementul mobil, automodelator al show-ului. Imprevizibilul lui. Mereu același și totuși altul. Pentru asta, vom pregăti, impecabil constumate, trei actrițe – măștihoaie diferite, care vor apărea pe scenă în funcție de zona unde se joacă piesa. Vom face o măștihoaie unguroaică/subdiviziune săsoaică, va rosti rolul cu acel delicios accent, va spune piticeik în loc de pluralul pitici și Feher ca Zăpada. O să prindă. Facem una oșancă, echipată ca la nunțile oșenești native, ea va intra în coliba piticilor țâpurind, piticii vor ține ritmul pe corzile chitarei, cu un pieptene neotrăvit. Și o măștihoaie taximetristă în fața Gării de Nord, care va înjura birjărește piticii.

-Ești genial.

-Da.

-Le punem piticilor pe cap celebrele lor căciulițe roșii, apoi

-Roșii? Nu. Nu izbim în PSD.

-Galbene.

Pauză lungă, tăcere…

-Scuză-mă. Nici galbene. Îi lăsăm fără căciulițe, și argumentăm în proiect de ce. Fiindcă mamele iresponsabile obișnuiesc să-și înfofolească copiii chiar și vara, ca să nu-i tragă curentul, și astfel le scade imunitatea la viroze. Practic, mamele îi abuzează. Noi luptăm împotriva acestui obicei și facem educație sanitară subliminală pe scenă.

-Corect. Îi vaccinăm anticovid?

-Exagerezi. Planul e gata. Cuprinde tot. Trecem la redactare. Faci o cafea?

Din bucătăria unde cafeua fierbea molcom în ibric, brusc se aude un răcnet. Ca de leu. Un răcnet.

-Uau! UAAAAAAAAU. Suntem demenți, prietene. Idioți. Sinucigași. Păi am sărit-o pe aia cu țiganii, nu știu cum ar trebui să le spunem. Țigani cred că-i peiorativ, nu-i bine, se zice rromi cred, dar nici așa nu-i bine, că se confundă cu român și nu-i tot aia rom/român cică, n-am habar nici cu câți R se scrie. Hai să ne documentăm beton, direct de la șefimea lor din palate, aflăm cum le-ar plăcea să-i numim, ca să fie mulțumiți.

-Nu mai ai timp de documentare. Suntem pe ultima sută de metri. Las-o naibii. Pe asta o scoatem noi cumva din condei, izbind subliminal. Știi cum zic. Nu mai rostim explicit cuvântul ăla cu ț, schimbăm doar titlul poveștii în Albă ca Zăpada și cei șapte puradei-piticeik.