Zona. Zona zoster. Herpes zoster. Două cuvinte.

Pentru voi, fiindcă m-am izbit recent.

Când apare o durere violentă, agresivă: torace, abdomen, chiar faţă şi nu trece – o zi, două, şi-i altfel decât în alte rânduri şi medicul tău nu găseşte încă o cauză logică, urmăreşte atent tegumentul (pielea)! Vezi dacă nu apar ceva vezicule mici. S-ar putea să fie durerea ce precede ceea ce numim boala „Zona Zoster”. Am pus între ghilimele, fiindcă terminologia este controversată şi aş dilua cumplit informaţia, dacă aş intra pe analize sofisticate de termeni medicali.

Până nu apar primele mici vezicule, n-ai cum să ştii că aia-i boala, iar dacă nu cunoşti ce spun eu aici, rişti să le ignori, să nu faci legătura între simptome/semne. Să crezi că-i o coincidenţă a durerii cu o eczmă, de pildă. Sau că-i o alergie.

Deci, atât. Urmăriţi şi pielea. Piviţi-vă şi spatele în oglindă.

Dacă erupe ceva, orice!!!- `napoi la medicul de familie!

Este o boală virală (nu rară!), virusul se numeşte varicelo-zosterian. Iar dacă simplific didactic termenii „varicelă”, „zoster”, „herpes”, „zona”, o să sară câţiva superdocţi să dezvolte, crezând că eu nu ştiu. Și vă bagă în ceaţă. Mai multe, citiţi pe net despre boală. De vreţi. Însă atât cât v-am spus e destul. Pentru paşii următori, aveţi medici.

Ideea e doar să ştiţi că boala există şi că deseori e precedată, două-trei zile, de o durere aparent fără cauză. Vie, chinuitoare. Durerea. Și-i că-i păcat să apuci să dai milioane pe o tomografie… de exemplu. Sau “să bagi cuţâtu-n fierea cu pietre”, fix cu o zi înaintea erupţiei. Sau să bagi antibiotic pe venă, fiindcă ai frisoane de la zosterul neerupt, asta fără să fie cazul. Sau să crezi că faci infarct.

Cum a fost cazul la mine?

Pacienta avea durei mari abdominale, pe dreapta, (ştiam că-i fără colecist) şi mi-am dat seama că nu-i caz chirurgical. Am început un calmant în aşteptare… Din păcate, pacienta a ajuns şi la urgenţe Arad, peste noapte. Unde i s-a mai făcut ceva calmant, desigur şi eco, analize de rutină. Bubiţele au erupt abia a doua zi dimineaţa, ea revenită de la urgenţe. Nu multe bubiţe. Puţine tare, dacă nu-mi atrăgea atenţia îmi scăpau, mai ales că – venită de la spital de câtva ore – n-am mai dezbrăcat-o. Ascultam cum spune, de pe canapea, ceva gen:

• Mi-aţi dat şi nu mi-a trecut. La Arad la fel, tot degeaba. Au mai şi apărut nişte bube care mă ustură! Numai astea-mi lipseau.

Eu:

• Yessssss!! Asta era! Avem diagnostic!

În sinea mea:

• Exact astea ne lipseau, nouă doctorilor , pentru diagnostic.

Astfel că am decis să vă scriu scurt despre.