Piţy la laborator, să-şi tragă. Sânge.
Laboratorul de analize „Gaudeamus Revigor Medica” srl, perete în perete cu barul arădean Nabucco.
Ora 11, 30.
Piţy, după ce a savurat doi croasanţi stropiţi cu un capuccino – alune, intră abrupt în sala de recoltare. A înţeles până la urmă, în adâncul inimii ei feciorelnice, că nu-i asigurată deşi are card, chit că doctora de familie nu-i inspirase nicio încredere. O dată că vorbea ca-n Ferentari, a doua că-şi postează pe FB poze în costum de baie cu steagul american… în Grecia-n concediu, cică. Da` ce doctoră îi şi aia care-şi face concediu-n Grecia ca tăt mârlanul şi n-are bani de o Mamaie? Un club, o şampanie roze. Mă rog, treaba ei.
Azi Piţy e decisă să-şi facă toate analizele. TOATE.
Joi a avut infarct cu „înţepături la inimă”, marţi abia a scăpat de „curentul la ovale”, iar săptămâna trecută a strănutat, nasul cobză şi nici cu trei ampiciline apoi cinci oxaciline nu i-a trecut. Buni zice că o fi „reumatism la inimă” şi poate trebe Moldamin intravenos, că-i „mai tare” Moldaminul. Iar Buni, toată tinereţea ei şi-a trăit-o cu penicilină sau Moldamin şi ui ce muiere zdravănă este!
Ohh au înnebunit toţi doctorii. Nu ţi-ar băga o perfuzie cu penicilină când strănuţi, ciubucari nenorociţi şi şpăgarii dreac`.
- Bună. Am venit că sunteţi privaţi, plătesc bine. Bani am! Trebe să-mi trageţi sânge!
- Bună ziua. Noi recoltăm până la ora 9.30, este deja 11.30, dar vă putem programa în altă zi, plus că e necesr să stabilim ce investigaţii doriţi!
- Deci clar m-am săturat. Toţi sunteţi efectiv corupţi! Ce pana mea de programare mai trebe, dacă zic uman că plătesc şi nu mă târgui! Trageţi-mi sângele ăla naibii şi să terminăm odată. De urinat vă urinez aici pe loc, nu-i mare halva. Vreau însă să-mi faceţi tot ce se poate din sânge şi micţiune, fiindcă de defecat nu pot să mă defechez la comandă, nu-s cal. (Se pregătise din DEXOnline şi DOOM, i-a zis şi Nikk să vorbească elevat, dacă vrea să fie băgată-n seamă! Și să nu se lase înjosită.)
- Domnişoară. Programul de recoltări s-a încheiat. Pentru când vom stabili împreună, aş dori totuşi să vă învăţ regulile unei recoltări corecte. Prima e să nu mâncaţi de dimineaţă. A doua să recoltaţi prima urină la trezire, jetul din mijloc. Iar de scaun, sunt convinsă că găsim soluţii să-l avem ca probă. E important.
- Eu scaun fără cafă nu fac, nici să mă puşti. Nici cu ceai de cruşin sau Dulcolax din acela, nu mere. Iar să mă ţineţi aici cu burta goală pân` la amiază… ioai! Ca la nazişti. Trageţi-mi măcar sângele azi, că am ciugulit numai doo cornuleţe cu cioco! Și spuneţi-mi toate bolile mele din sânge. A zis şi tati să nu mă economisesc la sănătate! Că nu de aia lucră el în Spania, ca să-şi bată joc doctorii români de fata lui.
- Mda. E greu de cooperat cu dumneavoaastră, duduie. Noi, fiind privaţi, ne rezervăm şi dreptul să refuzăm pacienţii dificili! Căutaţi un alt laborator să vă satisfacă dorinţele. Vă rog.
- Dificili? Adeca grei de cap? Păi mă faci proastă că nu ţi-am dat mită, da? Ohh, dar eu revin cu Protecţia Consumatorului şi să vezi atunci dificili! Numa` să-i excit niţel şi vă coată în toate eprubetele. Șpăgarilor.
EPILOG:
E glumă, da?
Glumă, adică o chestie din aia ca să râdem. Mai concret: să citim şi să facem haha. Nu fiţi cititori “dificili”! Mă refer la cei doi cititori medici din ultimele 48 de ore cu textele mele Piţy pe FB, care au zis că “Nu-i frumos ca o doctoriţă să scrie aşa vorba urâte. Și fără haz.” Cu restul de 8874 de cititori din toate profesiile, n-am niciun bai! Nici ei cu mine. Nici noi cu Piţy.
O singura problema am cu informatiile dvs; Doamna, de unde sa stie fata care e mijlocul „jetului” ? dvs de unde stiti cat de lung e jetul sa-i ghiciti mijlocul?
[…] Pițy la laborator, să-și tragă. Sânge. […]