Când este greșit/periculos antibioticul?
Am postat câteva texte pe blog cu mesaje gen „NU ANTIBIOTICELOR în viroze!” sau „NU ANTIBIOTICELOR incorect alese, incorect dozate!”
Argumentasem de ce. (Găsiţi textele în josul acestei postări.)
Emiteam informaţiile nu doar „din puţul adânc” al gândirii mele de medic de familie cu 25 de ani de practică, ci bazându-mă şi pe studii europene, sau cunoaşterea atitudinii colegilor noştri – medici din ţări mai civilizate.
Răspunsuri de la cititori, am avut multe.
Începând cu revelația unuia cum că-s „ţărancă proastă dacă gândesc aşa”, sfârşind cu rugămintea (deloc impertinentă) a altora, să explic DE CE. Să explic de unde ştim dacă-i virus sau bacterie, într-o răceală. Alţii, (azi bunici), aminteau de vremurile vechi când medicul de circă dădea antibiotic la orice şi nu părea a fi rău. De aceea am promis un mesaj detaliat şi care să cuprindă cât mai mulţi respondenţi.
Că vechii medici făceau altfel, ştiu.
De ce îndopau cu antibiotic orice mică febră?
-Fiindcă astfel se spălau pe mâini de orice responsabilitate. Nu mai răspundeau de nimic, îşi transferau conştiinţa profesională şi simţul clinic, antibioticului. Dacă ar fi atât de simplu, nici n-am mai avea nevoie de medici. Am decreta antibioticul ca fiind medic. Ai vreun bai în corp? Ia antibiotic!
-Fiindcă medicina nu era pe atunci ceea ce e azi. Categoric a evoluat în ultimele decenii! Aceiaşi medici care dădeau antibiotic la primul nas înfundat, n-aveau nici tabletă şi nici plasmă. Deschideau uşa Daciei cu mânuţa, cu butonul, nu prin comandă centralizată.
-Fiindcă implicarea politică-n medicină, în comunism, era mult mai severă şi reală decât în capitalism. Dacă secretarul general al nuşcărei organizaţii PCR – văcar sau sculer matriţer – indica să se dea Penicilină la orice viroză, aşa se şi făcea, că te-nchideau de crâcneai.
Ce urmări grave a avut acest exces de zel?
*- Selectarea de bacterii rezistente. Peste ani. Deci ceea ce făcea medicul de circă la indicaţia sculer-matriţerului, se răsfrânge azi asupra copilul tău prin pneumonie gravă şi germene identificat, dar care nu răspunde la nici un antibiotic. Și tu crezi că-i soarta, sau Dumnezeu şi îţi smulgi părul din cap disperat. Ei bine nu, e greşeala predecesorilor care s-au jucat senin cu forţa antibioticului, ca un copil cu bomba atomică prin parc.
*- Transformarea – foarte rapidă – a unui „bebeu” căruia puteai să-i stimulezi imunitatea, în copilul mereu bolnav, în abonatul spitalelor şi al perfuziilor antibiotice. Nu soarta l-a făcut aşa, ci medicul care i-a dat antibiotic la primul strănut. Dar tu, mamă, nu te gândeşti azi că asta se putea evita din timp.
De la momentul naşterii, zero ani, FIECARE puseu febril (temperatură ridicată) pe care o sari fără antibiotic, este un pas înainte în sănătatea viitoare a copilului tău.
Este o serie de bătălii, cea din corpul copilului febril. Bătălia dintre virus și anticorpii copilului. Dar, cea mai grea, este lupta dintre medic şi mama care vine setată să se vadă cu Ampicilina-n poșetă.
*-M-aţi mai întrebat şi de unde ştim dacă durerea-n gât, febra, tusea etc. sunt cu virus sau bacterie.
Răspund. Din experianţa clinică şi bazat pe statistici.
Peste 90% (deci ENORM STATISTIC!!) dintre „răceli”, sunt virale. E musai, medic, să cunoşti această cifră. Iar un medic bun, la prima prezentare, merge pe diagnosticul CEL MAI PROBABIL DIN PUNCT DE VEDERE STATISTIC. Medicul bun nu începe cu excepţiile!
În concluzie, dacă n-ai elemente concrete (obiective) care să-ţi schimbe decizia, cum ar fi (puroi pe amigdale, erupţii pe piele, edeme, somnolenţă evidentă, convulsii, reflexe diminuate, fotofobie, ocluzie intestinală, dehidratare etc) pornești cu supoziţia de boală virală, urmărind 72 de ore evoluţia.
Încă ceva: „puroiul pe amigdale” este puroiul decis de medic că-i puroi. Nu-i tot ce ți se pare că ar fi „mai alb” pe-acolo prin gât! Apar aici enorm de multe confuzii.
În 72 de ore, respectând tratamentul simptomatic, sau băbesc – ziceţi-i cum vreţi – „de aşteptare” – oferindu-i corpului bolnav repaus la pat, hidratare corectă (chiar apă goală) şi căldură, trecerea spre vindecare ar trebui să fie evidentă. Iar dacă nu, atunci te poţi gândi deja la antibiotic, presupunând că, peste virus, a intrat şi o bacterie. Deci poți începe să ajuţi cu tablete.
Un lucru important e că şi bacteria poate fi ucisă, deseori, cu propriii anticorpi!
Nici măcar bacteriile nu reclamă toate, un antibiotic!
Citiţi aici cam tot ce am scris pe această temă:
Sunt de acord cu dvs. pana la un punct. Nu tin minte pe vremea lui Ceausescu, ca si copil, sa fi fost umpluta cu antibiotice la o simpla raceala. Singura data cand am luat antibiotice a fost pentru o sinuzita și am luat eritromicina. In schimb dupa 1989, pana a facut copilul vreo 5 ani, il duceam la doctor la fiecare raceala si baga in el antibiotice, ultima data l-am lasat sa il consulte ca sa nu fie ceva mai grav, am aruncat reteta si l=am tratat „babeste”, cu ceai din lamaie, din foi de ceapa, din coji de nuci, ;i cel mult paracetamol, etc. Din acel moment copilul meu, care acum are 19 ani nu a mai racit decat intr-un singur an in care a facut gripa, acel an fiind singurul in care i-am facut vaccin impotriva gripei.
Prea multe vorbe aiurea si prea putine sfaturi medicale.
Nu-s deloc vorbe aiurea si abia astea sunt sfaturi medicale date de un medic nu de un „farmacist” (care-si castiga painea vanzand medicamente).
Farmacistul nu vinde medicamente, el doar le combina (prepara)!
Alexei, farmacistul ala invata 5 ani sa ajungă acolo, si cunoaste cel mai bine medicamentele, asa ca nu o sa iti recomande el numai antibiotice… cat despre sfaturile medicale, are suficiente pt cei care i le cer.
E maximul a ce pot eu oferi. Dar netu-i plin de bloguri, de ce ai intra pe unul ale cărui texte îți displac?
Eu tin minte sigur ca la orice raceala cu un pic de rosu in gat, mama ma ducea la o asistenta ca sa imi faca injectii cu Moldamin. Daca nu era asta, imi prescria Eritromicina. Deci dna dr. are dreptate.
Nici eu nu imi aduc aminte sa fi luat pe vremea lu’ Perforatu’ antibiotic! Tin minte, in schimb, ventuzele bunicii, frecatul in gât cu sare(!), carmol diana (nu stiu dc mai exista) si faringosept ( pe care il mâncăm pe post de bomboane…deh. cubanezele erau rare). In schimb acum…
Respect! Un articol minunat de lucid si onest si competent pentru cineva care inca este prins in dogma alopata.
De asemenea, ma bucur mult sa vad ca un medic cu experienta abordeaza si subiectul „roșul în gât – legendă – dramă – sau cuvinte fără conținut?” – m-am cam saturat de sutele si miile de mamici panicate pe Facebook fiindca le-au fost DIAGNOSTICATI copiii cu „rosu in gat” – mai ca-ti vine sa crezi ca „rosu in gat” este noua ciuma bubonica, asa a devenit un instrument de inoculat frica in oasele parintilor, din pacate.
De asemenea, un biolog german explica de vreo 20 de ani ca nu a fost dovedita niciodata stiintific existenta „virusurilor patogene”.
Daca doriti sa fiti lucida si onesta pana la capat (si am asa un feeling ca veti fi), cititi cu atentie si apoi cautati sursa ORIGINALA dintr-un jurnal stiintific despre izolarea macar a unui singur virus patogen. Nu o veti gasi.
Traducerea articolului scris de dr. Stefan Lanka o gasiti pe blogul meu personal (unde mai am multe articole asemanatoare):
http://piersicuta.blogspot.de/2013/08/minciunile-profitabile-ale-stiintei.html
Mulțumesc pentru aprecieri! Mă așez la citit ceea ce ai propus.
Se cuvine să mai știți doamna doctor că Lanka ăsta neaga existența HIV /SIDA, promovează un delir numit ‘noua medicină germană’ și a plătit chiar anul asta un pariu pierdut când i s-au pus în față dovezile pe care le tot cere.
Dar madam Feli e de altfel cunoscută pentru balivernele ei precum și pentru opoziția fundamentalista la vaccinare.
Doar așa să știți pe cineva citiți.
Procesul in care este implicat biologul Stefan Lanka se judeca in continuare (urmatorul termen este 16 februarie, la Curtea Superioara din Stuttgart – unde voi fi si eu prezenta), deci 1) nu s-a incheiat inca si 2) nici nu a fost platit vreun pariu pierdut, in ciuda dezinformarii practicate de anumite cercuri de interese.
Un rezumat despre esenta procesului, precum si analiza celor 6 lucrari furnizate ca „dovezi” ale izolarii „virusului” rujeolic puteti citi pe blogul meu.
De asemenea, doamna doctor, am cele 6 lucrari in original si vi le pot trimite spre analiza proprie, daca imi lasati un comentariu cu o adresa de email (pe care nu o voi face publica, evident).
http://piersicuta.blogspot.de/2015/03/pe-pariu-ca-pretinsul-virus-de-pojar-nu.html
Așa Feli, așa, arată tuturor delirul tău.
Partea întunecată e plină de psihopați.
Îți dai seama că un medic de țară a văzut rujeolă la viața ei și a văzut și cum lovește comunitatea.
Și tu vi și spui tâmpenii pe care le cred vreo 3 dubioși și patru bolnavi mintal, măcar ești constantă.
Nu uita sa povestești doamnei doctor cum nu există grupe de sânge poate asa te va considera și mai dăsteaptă.
Parca ziceai ca scrii un articol despre asta.
De asemenea, dna doctor, ar trebui sa știți că Feli dă sfaturi medicale pe internet (inclusiv recomandă tuberculosilor sa nu-și ia tratament). Doar ca ea e doar o absolventă de litere, probabil când a jurat a jucat sa fie Munchausen toată viața.
Doar așa, sa știți cu cine discutați.
Mulțumesc, Vlad. Observi însa că nu discut! Fiind blogul meu, presupun ca e citit de oamenii care doresc opinia mea asumată cu semnătură și identitate și cratimă (haha) și tot. Eu răpspune EXCLUSIV de textele mele,de adevărul și sursa documentării lor. Mă strădui să informaz oamenii cu ceea ce știu, dar sub nici o formă nu accept debate medical aici, între mine – medic primar – și oameni fără pregătire în acest domeniu.
Orienatrea, deci, a blogului meu e clară. Dacă vei răsfoi, vei vedea că nu întrețin polemici.Sunt cronofage și nu aduc nimic bun. Pur și simplu ignor.
Corect, mai mult ziceam sa nu va pierdeti timpul cu diletant si dezaxati.
Daca va intereseaza un pic personajul, exista o pagina dedicata ei, unde i se poate vedea psihoza (Piersicuta -Nu multumim).
Altfel, apreciez blogul si sinceritatea, la multe postari inainte.
Nu sunteti la curent. Dovezile nu erau de fapt dovezi, nu exista dimensiunea virusului, n-a fost izolat si se pare ca inventatorul virusului a copiat de la un coleg de breasla. Cititi tot, pana la urma dr Lanca a castigat procesul si ceilalti au recunoscut ca nu exista nici amprenta, nici virusul. Documentati-va si luati atitudine in consecinta, daca nu lucrati in domeniu ( microscopie virusologie bacteorologie) nu da-ti cu presupusul.
Doamna Felicia Popescu, care nu ezita sa isi faca promovare poluand un articol plin de bun simt, este listata pe Wikipedia promotorilor de pseudostiinte: http://pseudostiinta.ro/wiki/Felicia_Popescu.
De asta am schimbat medicul de familie al fetei. Cu greu am gasit unul care sa gandeasca asa, dupa 3 ani de cautari. Chiar scrisesem acum cateva luni despre asta pe unul din bloguri.
Dar ce sa ne facem cu parintii care se automedicheaza pt orice cu antibiotic, oricate argumente si articole i-ai aduce?
Penicilina la 3 saptamani, injectabil din 6 in 6 ore (aveam rosu in gat :P), penicilina pe tot parcursul copilariei (al naibi rosu in gat…mereu ma punea la pat), polidin, moldamin 3 ani (primul an o injectie pe saptamana, al doi-lea si al trei-lea una pe luna) ca daca nu, zicea doamna doctor, ca nu o sa ajung la 25 de ani cu ASL asa mare, o sa imi pocneasca inima in mine, ca reumatismul, ca alea alea. Pe la 13 ani ma suspecta, tot ea, de hepatita initial, apoi de leucemie ca sa fie defapt anemie…ca nah…devenisem si eu femeie si se produceau chestii in corpul meu (gandesc eu cu mintea de acum). La anemie din pacate n-a mai avut ce injectii sa imi prescrie ca nu era atat de grava, asadar s-a limitat la niste fier si alimentatie. Ca sa ajungem la antibiotice din nou, daca sunt exceptii care n-au primit, am primit eu si pentru voi.
Exact la fel am patit si eu si ma mir acum la 30 de ani de ce sunt asa sensibila si bolnavicioasa… Nici amigdale nu mai am… Of, of, of…
Este rezultatul unei atiutini vechi, greșite. Sun CONVINSĂ de ceea ce spun, deci vă scriu documentat, probat și din convingere.
Eu am o mare problema cu amigdalele. Cum beau apa rece, cum fac puroi. Si nu asa, 2 puncte. Puroi nene, mi se umple tot gatul. Ma darama la pat 4-5 zile si imi trece doar cu antibiotice. Si mi se intampla des, cred ca la 3-4 luni. Odata eram la urgente din cauza sinuzitei, si medicul de garda m-a sfatuit sa imi scot amigdalele. Am cautat multe informatii si pe internet, cum zicea si el, as avea amigdalita cronica. Ce e indicat sa fac?
Pentru Mia!
Eu cam evit să dau diagnostice on line fără o examinare sau studiu al documentelor. Aș vrea să știu dacă ați făcut un exudat faringian cu antibiogramă, CORECT recoltat, deci în afara antibioticului.și aș mai vrea să știu ce entibiotic vi se recomandă în afza acută, reeptat, știut fiind că germenii care louciesc acolo în gât se repliază rapid și nu mai reacționează.
Cand un medic iti recomanda sa le scoti, intreaba-l de ce si ce analize suplimentare iti trebuie pentru a lua decizia asta. Eu nu le-am scos la timp si deja la varsta de 13-14 ani ma plangeam deja de reumatism si am auzul afectat pe urechea dreapta. Ti-l recomand pe domnul doctor Popescu Novac de la Spitalul Universitar Dorin Hociota din Bucuresti (exact in spatele hotelului Marriot). Tipul asta m-a intors pe toate partile cand am ajuns la el la un pas de septicemie (aveam deja 23 de ani) si surda complet de urechea dreapta. El m-a reparat. Sanatate multa Mia!
Vorbim despre lucruri diferite.TOTAL diferite. „Mere și banane” chiar dacă ambele sunt fructe. Eu nu am contestat utilitatea și necesitatea antibioticului, ATUNCI CÂND E CAZUL! Iar când și dacă este cazul, un medic competent, documentat și cu experiență, va ști.
Reumatismul articular acut (RAA) declanșat prin mecanism autoimun de Streptococul Betahemolitic grup A, patogen, cantonat pe amigdale nu-i sinomnim cu viroza respiratorie febrilă. Un gât cu streptococ, îl recunoști chiar moțăind. Dar agresivitatea lui, în decenii, e totuși radical diminuată. Motiv pentru care, de exemplu, noile ghiduri nu recomandă antibiotic ptr. eradicare streptococ, la purtătorul sănătos, depistat întâmplător.
Nu-i mai simplu sa nu beti nimic rece?
Va multumesc pentru articol. In toate tarile civilizate asa se trateaza copiii. Am un baietel de 2.5 ani si nu a luat pana acum antibiotice desi merge la gradinita de 8 luni. Sotul meu, care este american, a luat prima data antibiotice la varsta de 18 ani cand i s-au scos maselile de minte. Incet, incet mi se pare ca si la noi (cel putin in Bucuresti- exclusand tratamentul de la farmacist) lucrurile au inceput sa se remedieze. Populatia trebuie in continuare educata, si dumneavoastra, prin articolul scris ajutati la acest lucru. Multumesc.
Mi-a placut articolul! Felicitari! Datorita medicului , eu am reusit sa dau fetitei mele o singura data antibiotic in 5 ani, pana cand „am descoperit” streptococii (nici nu conteaza de de ce fel, pentru ca in momentul in care aud acest cuvant toti doctorii deja scriu reteta de antibiotic). Am inteles ca pot fi foarte periculosi…dar tot nu m-am lamurit DE CE si DACA e normal sa dai antibiotic unui purtator sanatos? (i-am dat copilului de 2 ori antibiotic in decurs de 3 luni in conditiile in care copilul era perfect sanatos). Dumneavoastra cum tratati aceasta problema?
Nu aplic antibiotic purtătotului sănătos.
Lămurită cu virușii.
Aștept cu nerăbdare ”roșul în gât”.
Rugăminte: amigdalită recurentă cu puroi – cauze, tratament, profilaxie.
Narcisa, zilele astea, promit!
Ma bucur mult sa vad ca sunt si medici ca dumneavoastra. Ma lupt atat de mult cu alti parinti care fug la doctor si dau antibiotice atat de usor. Asa pot argumenta cu o parere avizata.
Si eu ma lupt cu infectie pe amigdale la fetele mele de 6 ani(gemene).medici dif tratamente diferite.acum dupa penicilina facem moldamin 3 luni.sper sa dea rezultate.avem 4 regidive in 3 luni.nu am reusit sa recoltam exudatul ca mai mereu suntem sub tratament.nimeni nu imi recomanda scoaterea amigdalelor.
Mi-a placut maxim intreaga abordare ! De la replicile curajoase si pe alocuri …umoristice date hate-rilor si pana la punctul de vedere medical, actualizat si autentic, de incredere! Respect, doamna doctor!
Mare mulțămită, Corina!
Stiti, in timpul unei raceli cu tuse am avut si o durere in spate si, ipohondra cum sunt, mi-a fost frica sa nu fie ceva pneumonie.. Mi-am sunat o prietena ( medic rezident la urgente) sa o rog sa ma asculte putin si fiind chiar atunci la serviciu, mi-a zis sa merg la ea. Am ajuns, m-a ascultat dar totul era ok. Doar paranoia mea… :) Ei, ce sa vezi…vine medicul si imi zice sa iau antibiotic pt raceala mea si mi-a mai dat inca ceva pt tuse (nu mai retin ce). Am spus ca refuz categoric antibiotic (tocmai terminasem de vreo 2 sapt un tratament pt o infectie vaginala si nu am mai vrut sa iau)… atunci s-a gandit sa imi ia sange si sa imi faca ceva analiza (nu stiu ce analiza a fost, ca nu a durat mult pana a venit cu rezultatul si a spus ca nu e cazul sa iau antibiotic, ca nu e bacteriana, ci virala raceala mea…. Ce sa mai zic eu atunci?!? Am ramas masca… Daca nu ziceam nimic, mergeam acasa si ma mai indopam de antibiotic..desi nu era cazul…
Multumim pentru acest articol, este greu pentru noi parintii sa nu dam antibiotic cand primim reteta de la pediatru, chiar atunci cand am invatat lectia despre antibiotic. Dar astfel de articole ne fac sa ne simtim mai putin „fanatici”.
Felicitari dna. dr. Asteptam noi articole. Se poate sa-i invatati (!?) si pe altii (de medici spun) sa nu mai bage pe gat antibiotic? Si daca nu merge unul sa-l bage si pe al doilea… ca deh… ficatul este al pacientului, sistemul imunitar la fel.
Baietelul meu are 5 ani si 4 luni si pana acum nu a inghitit antibiotic. Am tratat totul homeopat si gemoterapeutic, evident la recomandarea medicului.
Pacat ca sunt putini medici ca dvs.In orasul unde locuiesc,toti medicii pediatrii prescriu antibiotic pt.orice,asa ca trebuie sa ajung la Bucuresti si pt.o simpla raceala.Spre exemplu,fetita tusea productiv si se auzea o jaraiala,atat,fara febra.Am zis sa nu bat drumul pana la Buc.pt o raceala si am mers la un pediatru din oras sa o asculte la plamani.Am plecat cu diagnostic de puroi in gat si haraiala se auzea de la plamani si cu un mareee pomelnic unde fruntas era antibioticul.Am plecat la buc .si surpriza…puroiul era defapt muci in gat si la plamani nu avea nimic.Am scapat simplu cu aerosoli cu acc.Concluzie…administram copilului anibiotic fara sa fie nevoie.Dar daca nu aveam posibilitate sa ajung la Buc??…pacat ca nu avem parte de servicii medicale de calitate,egale.Astept cu nerabdare aricolul despre rosu in gat.Am trecut printr-un episod si l-am depasit in 3-4 zile doar cu Tantum Verde.Febra nu era mare si nu am mai apucat sa facem exudat ca i-a trecut.Chiar vreau sa stiu mai multe legat de acest subiect.Va adresez o intrebare,din pacate am fost nevoita sa-i administrez anitibioc ,o data la o infectie urinara cu e-coli ,si o data,tot e coli,in scaun.Pentru acest e-coli exista si altfel de tratament care sa aiba rezultate,in loc de antibiotic?Multumesc!
Deci antibiotic se administreaza numai dupa cel putin 72 de ore de la primele simptome, dupa ce leacurile babesti nu au functionat. am facut asta, cand a inceput sa aiba convulsii am luat in considerare antibioticul administrat prin nebulizator. intrebare: medicul care mi-a prescris ( dexametazona,ACC si gentamicina) mi-a zis ca administrarea prin nebulizator are mai putine efecte secundare decat cea intramusculara sau orala. e adevarat? nu i-am dat toata lista de antibiotice, decat pe astea 3 si in cantitate muult mai mica, decat sa poata respira. as fi avut alta alternativa?
Convulsiile sunt declanșate de efectul temperaturii f ridicate asupra creierului. Gestionarea puseului febril – NICI MĂCAR AIA nu are legătură cu antibioticul! Logic- o împachetare în cearșaf ud (termoliză) va scădea temperatura MULT mai rapid decât anitibioticul. Plus protecția cerebrală, ulterioară, a celor care au făcut deja o convulsie febrilă- diazepam sau fenobarbital (depinde de medic), atunci când începe să crească temperatura.
Mare adevar. Pentru cea mai mica raceala se recomanda si acum antibiotic. Stiu ca se fac analize de sange sa se vada daca e viral sau bacteriologic. Multe mamici nu sunt informate, cred ca fac bine ceea ce fac si isi indoapa copii cu antibiotic. Eu am probleme cu imunitatea fetitei si e mai mult racita sau cu rosu in gat si afte si nu am umflat-o cu anribiitic. Vroiam sa va intreb ce parere aveti despre vaccinurile facultative?si pe aceasta tema sunt multe opinii. Multumesc!
Sunt PRO vaccinare!
Așa e și normal! Medicina bazată pe dovezi susține vaccinarea.
Pentru început să stabilim că vaccinurile facultative sunt cele pe care nu le poți face gratuit la medicul de familie, adică acele vaccinuri care nu sunt incluse în schema națională de vaccinare.
Vaccinurile facultative pe care le poți face copilului tău sunt antipneumococic (Synflorix sau Prevenar), antirotavirus (Rotarix), antigripal (ex. Influvac), antihepatita A (Havrix Junior), antimenogococic (Vaccin meningococic polizaharidic A+C), antivaricelă (Varilrix), anti HPV. Fiecare vaccin are anumite recomandări pe vârste și anumite scheme de administrare și de aceea e important să te consulți cu medicul tău de familie despre aceste lucruri.
Câte despre faptul că sunt multe opinii pe această temă vreau doar să spun că ai dreptate. Însă doctori care să aibă opinii împotriva vaccinurilor rar am văzut și acele opinii nu sunt bazate pe studii, pe realitate. Ceea ce vedem noi pe net sunt opiniile unora care cred în diverse teorii ale conspirației de tipul celor care cred că prin vaccinuri reducem populații de oameni sau că doctorii ne mint că nu există virusuri sau bacterii care să ne facă rău, după cum am văzut prin comentariile acestui articol. Nu vă lăsați judecata în mâinile unor astfel de oameni fără scrupule, pentru că e vorba de viața și sănătatea copiilor voștri. Vaccinurile împotriva unor boli care pot fi fatale sau care pot da handicapuri pe viață.
Si daca virusii astia nu exista?
Frumos argumentat.
Eu in copilaria comunista primeam penicilina V la orice jena in gat. Ajunsesem sa imi placa sa le tin in gura…fara apa, pana se topeau.
La 30 ani am astm diagnosticat si alergii. Astm au aproape 10% din popualtie (mai putini la sat), alergii au aprox. 20% din populatie (mai putin la sat) iar reactiile alergice seamana cu cele virale!: tuse, secretie nazala care imediat se suprainfecteaza si da semne de puroi, secretie pulmonara, canalele spre urechi se infunda si mai dau jena/dureri si acolo. Am primit toata viata tratamente cu antibiotice pt infectii inexistente, oare cate din astea au fost doar alergii?
Da, antibioticele au si usor efect antiinflamator … acelasi efect il poate avea si gheata.
Habar nu am – dar in conditiile exagerate de poluare actuala la nivelul Bucurestiului nici nu ma mai mira. Nu, nici eu nu am separ usor reactiile alergice, dar de 5 ani nu am nicio raceala.
In ultimii ani am inceput sa ma apropii de oameni care nu se imbolnavesc si nu trec pe la farmacie; mai intai contrariata ca „ce au domn’le, astia??” , acum pt ca le ador atitudinea. Da, toti in jurul meu care nu trec pe la marmacii sunt oameni senini, calmi, fericiti, cu un echilibru in familie, care nu sunt supra imbracati (5 gr, copil de cateva luni fara caciula), prefera sa dea banii pe concedii si mancare de calitate decat pe mers la medici si produse farmaceutice.
Am o anumita varsta. In copilarie am racit de multe ori. Rosu in gat: cartofi rasi cu spirt(eram si eu si fratele si verii, iepurasi). Ca sa nu mai vorbesc de betisorul cu vata peste care se pnea pansament si se inmuia in gaz(de la gazarii, care astazi nu mai exista). Frectii la greu cu spirt sau carmol(ne „rupea”mama oasele). De fapt prin frectie actiona toate meridianele. Antibiotice:o singura data penicilina prin clasa a opta cand am facut o sinuzita. Copiii mei au crescut pe acelasi principiu. Este drept ca am avut noroc de medici care imi spuneau: mamica asta este o raceala care se trateaza babeste (asa cum v-am descris mai sus).Iar pentru temparatura mare: lipesti corpul gol al copilului tau de bustul tau gol. Scade temperaura instantaneu. Pana isi face algocalminul sau orice altceva efectul copilul nu ajunge la convulsii. Aceasta metoda o stiu de la un unchi, cadru militar, care si-a salvat copilul in acest fel.
Este destul de greu sa gasesti in zilele noastre medici care sa fie de acord cu aceste metode „babesti”. Va felicit d-na Otilia si multumim.
Cu drag.
Felicitari pt articol, aveti dreptate!
Cui nu-i convine, sa ia antibiotice cat doreste..sigur va gasi medici sa prescrie asa ceva din plin
Multumesc pentru apreciere!
Dna doctor, este corect ca tot ceea ce este sub 38,5 este stare subfebrila si nu se intervine nici cu paracetamol? Am o fetita de 1 an jumate si tot timpul soacra insista sa.i dau antibiotice si supozitor chiar si la 37,7 . Iar eu ii zic ca trebuie lasat corpul sa lupte
Ai dreptate tu, nu soacra!
Eu cu micutul numa de terminam un antibiotic si ne da altul, are inflamat in gat mereu, dar doctorita noastra se uita numa 5 secunde si apoi ne scrie antibiotic; dar ii iasa si bube de la atatea antibiotice, nu mai prididim sa ne luptam ca nu mai stim cu ce lupta. Sa ii dau si lui doamna doctor a noastra articolul dumneavoastra, va multumesc ca in sfarsit vad si eu alta pozitie cu medicamentele la un doctor, nu imediat cu retetele!
Multumesc!
Nu stiu ce parere aveti dumneavoastra de medicina chineza, in speta acupunctura. Pot sa va spun din proprie experienta pe mine, sotie, parinti ca pentru cazurile de raceli, rosu in gat cu manifestatii simptomatice dureri, febra, tuse, rosu in gat, scurgeri nazale, insomnie, agitatie, prin acupunctura aplicata zilnic timp de 2-3 zile pur si simplu se vindeca. Rosul in gat se amelioreaza durerea de la prima sesiune, dar ca si in medicina alopata conteaza foarte mult diagnosticul diferential. Este o intreaga stiinta si asa numitul intepatul cu acele reprezinta cel mai simplu si ultimul pas in cadrul tratamentului.
Nu are rost sa intru aici in detalii, pentru cine doreste mai multe detalii aici https://acupuncturablog.wordpress.com.
Poate nu ati avut contact, nu credeti in asa ceva, fiindca inteleg ca in secolul tehnologiei, cine mai are timp sa asculte si pacientul. Va propun doar sa lasati o mica portita deschisa si acestei optiuni de tratament.
Cred in terapiile alternative si le promovez!
Biologul Stefan Lanka a castigat recursul, ergo:in lucrarile date de doctorul Bardens NU s-a gasit nicio dovada a virusului rujeolic.
Inseamna ca trebuiesc rescrise multe carti de medicina. Rujeola sigur se ia pentru ca exista epidemii, dar trebuie cercetat ce anume favorizeaza declansarea bolii. Si nu numai in cazul acesta. Tuberculoza stiu sigur de la bunica ca se trata cu succes cu grasimi: unt,seu de oaie, untura (tuberculoza este o boala a saraciei proteine putine ).
Eu eram anemica, am facut infectie si dupa augmentim am avut scaun cu sange, mare atentie. In anemii fara antibiotice.
PSa nu sarim calul , ca si cu vaccinurile! E grea delimitarea intre o infectie virala si una bacteriana , sau asocierea lor. Fiecare organism este o entitate unica, cu reactivitatea proprie.
Si ce este cel mai important, este riscul COMPLICATIILOR infectiilor netratatate corespunzator. Am vazut cazuri de RAA, cardita , miocardita, chiar viralo-bacteriana, glomerulonefrite etc. , care au cam disparut de cind se dau antibiotice.
Sigur, in toate este o masura ! Atentie, propaganda anti antibiotice seamana a naibii de bine, cu cea antivaccinare ! Scopul?… Dedu-l singura! O populatie bolnava este manipulata mult mai usor si daca-i si mai putina, s-a realizat acest scop.
Stii, si cu diversificarea alimentatiei sugarului s-a facut la fel. Pin s au trezit chiar cei care au „implementat-o”! Dar, cu ce costuri… Si chir si acum, multi medici se tin de programul depasit deja, al diversificarii tardive, caci asa e moda de la americani. Atentie, nu tot ce ni se baga pe git, e bun de mincat !..
[…] Sursa: www.otiliatiganas.ro […]