Hipotensiunea ortostatică. Învaţă despre ea!

La “Șablonul” meu, mi-am mai amintit un sfat. Vezi şablonul de bază la capătul postării!

Adaugă-l acolo! Noul sfat. (Ele sunt multe, de aceea mai revin cu mici trucuri, pe măsură ce mi le amintesc, în munca de zi cu zi.)

Clasa de medicamente care se termină cu -PRIL, poate da “hipotensiune ortostatică”, mai mult/mai des/mai rapid decât restul.

Adică?

Adică, odată înghiţită tableta, face să-ţi scadă tensiunea prea tare, DACĂ TE RIDICI ÎN PICIOARE.

HIPO= sub normal, ORTOSTATISM = poziţia bipedă.

Criza hipotensivă nu survine şi dacă şezi. Sau măcar n-o simţi neplăcut.

Criza hipotensivă nu-i un capăt de ţară, nu mori, nu păţeşti nimic grav, numa` că poţi ameţi, ai senzaţie de leşin şi, mai ales, te sperii neştiind ce-i cu tine.

Din acest motiv, e de prefrerat ca “PRIL”-urile să fie luate seara, când şi aşa eşti întins în pat. Captopril, Enalapril, Perindopril, Zofenopril etc. Identifică-le pe cutia ta!

Sau măcar să ştii de această “hipotensiune ortostatică medicamentoasă”.

Dacă “ţi se întunecă”, te “ia cu sclăbii”, te aşezi calm. Închizi ochii, te laşi uşor pe spate şi aştepţi să treacă.

(“sclăbie” – “C” inclus, e cuvânt de-al nost` hăşmăşean)

Continuăm.

Dacă ai unde, întinde-te pe un pat şi ridică niţel picioarele. Calm.

După ce trece, CE NU FACI?

1. NU te ridici brusc în picioare, ci atent, lent, progresiv.
2. NU opreşti cu de la sine putere medicamenul, fraza arhicunoscută “n-am mai luat, că mi-a făcut rău”. La timpul trecut. Ai decis singur oprirea, acu zece zile. Nu-i bine! Discuţi cu medicul tău. Sună-l. Nu la două noaptea, desigur. În timpul orarului de cabinet. Probabil va scădea doza. Sau va muta administrarea pe seară. Sau va zice exact cu ce înlocuieşti. Îndeobşte cu sartani. Pe asta însă n-o va zice la telefon. Oricum, NU OPREȘTI de capul tău.

Am avut destule cazuri. După două săptămâni fără tratament, tensiunea în tavan:

– E mare, 180/100! Mare rău. Aţi luat boabele?

– Să ştiţi că Enap n-am mai luat. Aşa de rău mi-o fo de eeel! Am zis că mor.

– Dar trebuia să mă sunaţi!

– Ohh, dar n-am vrut să vă deranjez, am zis că nu mai iau şi gata!

Or “deranjul” telefonic, în timpul orarului, ne este mult mai confortabil decât să dregem ulterior greşelile pacientului.

Știţi cum e cu asta? Să iei conştiincios medicamentele 30 de zile şi apoi să nu le mai iei brusc, 3-4 zile, din varii motive?

Este ca “a da cu picioru-n şuştar”. Sau ca a ridica un perete de cărămidă, conştiincios, şi apoi a-l dinamita. Muncă degeaba. A ta, nu doar a medicului.

Și risc URIAȘ să declanşezi catastrofe în sănătate. În FIX alea două zile! Tensiunea va creşte brusc şi… feri Doamne ce poate face ea, în fază acută, când o ia razna-n sus!