Gazele din burtă îmi atacă inima?
Gazele din burtă pot ataca inima?
Nu, NU O ATACĂ, dar de declanșat tulburări de ritm, asta chiar pot.
După publicarea articolului meu despre nărăvașul colon iritabil și simptomele abdominale fără o cauză organică, am depistat trei probleme nespuse și care își au locul aici. (Textul de pornire, îl găsiți la capătul articolului.)
1.Dacă s-a găsit o neregulă în investigații, atunci ai o boală care derivă din acea neregulă. Deci nu-i mai spui colon iritabil!
Îi zici ce este: gastrită, dispepsie, litiază biliară etc. De exemplu, se vorbea pe blog de Helicobacter. Păi, dacă s-a găsit, e o gastrită cu Helicobacter, nu mai este colon iritabil. Esența colonului iritabil e că, oricât ai căuta în investigații, NU GĂSEȘTI NIMIC RĂU.
2. DAR! Faptul că ți s-a depistat Helicobacter și deși l-ai eradicat cu antibiotic, simptomele nu dispar, arată (probabil) că NU Helicobacter-ul a fost vinovat. Mulți oameni poartă în sine Helicobacter, iar unele ghiduri nici NU recomandă curățarea lui, DACĂ NU AI SIMPTOME. Cine-l poartă fără simptome, îl lasă în pace. De aceea, șansa să ai un colon iritabil plus, întâmplător și nelegat de asta, ȘI un Helicobactrer în stomac, este foarte mare. Helicoabcterul nu-i nici pe departe un răspuns la toată nebunia colonului iritabil.
3.Un mecanism frecvent și ignorat, amintit pe blog de o cititoare, sunt tulburările de ritm ale inimii, tahicardie, extrasistole etc, declanșate MECANIC de abdomenul balonat, de gazele din burtă, în special noaptea. Da, este posibil ca gazele multe, volumul lor mare, să împingă în sus diafragmul, să apese-n sus, în deosebi în poziție culcată, astfel încât să declanșeze tulburări de ritm. Altă belea. Ele vor întreține cercul vicios, anxitatea, frica de moarte, panica etc. Mai ales, cum zic, noaptea, când oricum totu-i mai sinistru decât ziua, pe soare! Acești bolnavi ajung fie atunci, fie doua zi la urgențe, la MF sau cardiolog și acolo din nou “n-au nimic”. Și intră, probabil, pe betablocante – Metoprolol – pentru tahicardia povestită. Când soluția optimă e rezolvarea gazelor din timpul nopții, înțelegerea fenomenului, care – înțelegere – taie anxietatea, drama și teroarea.
Mai detaliat despre intestinul iritabil, citește aici: