Didi şi sexul – Radu Țuculescu, guestpost

Didi şi sexul

Radu Țuculescu

Iar într‑o după masă mă apuc eu să citesc o carte voluminoasă scrisă de un autor de care auzisem de multişor, dar despre al cărui prohab plin de ghiduşii literare am aflat doar după revoluţie. O vreme Didi a zăcut alături, uneori cu botul proptit de umărul meu drept, suflându‑mi călduţ, fără vreo intenţie anume, în obraz. Cînd prohabul lui Henry Miller (ăsta era autorul cu pricina) începea să iasă în evidenţă, să se răsfeţe pe mai multe pagini, ciugulit (cum zice chiar el) de diverse buze, Didi avea o reacţie bizară. Ofta de câteva ori adînc, se foia, se ridica pe jumătate, mişca de câteva ori din coadă apoi se trântea, cu un mic geamăt, pe‑o latură, adunându‑şi toate cele patru labe sub bot. Performanţă, nu glumă, concurând cu performanţele sexuale ale romancierului. Mă refer la efortul depus întru adunarea labelor într‑un mănunchi, similar cu efortul eroului de a satisface vreo patru femei în aceeaşi seară şi încăpere. După această reacţie, Didi se liniştea (spre deosebire de mine care continuam lectura) şi trăgea un somn pe cinste.

Nu departe de blocul în care locuim, eu şi Didi a mea, căţeaua tricoloră, trăieşte Ramses. Nu îmbălsămat ci groaznic de viu. Un tekeluş ca un parizer ţărănesc, adică la fel de gros şi aproape la fel de lung. Ramses e plin de sine, are o personalitate accentuată şi picioare scurte, subţiri, ca nişte beţe strîmbe. Asta nu‑l împiedică să fie arogant, dar şi pus pe farse, în timp ce‑şi ascunde ochii sub urechile clăpăuge. Nu întîmplător mi‑am amintit de el, în timp ce parcurgeam paginile voluminosului roman.

Prohabul lui Ramses, câine pitic, prinde dimensiuni cînd Didi îşi face apariţia pe aleea dintre blocuri iar el se află prin apropiere. În zăpadă, Ramses lasă o urmă adâncă, fugind repejor după Didi, ca şi cum ar ara cu un plug minuscul dar vârtos! Cum, adică, poate fi un plug vârtos? O întrebare metafizică, demnă de prohabul scriitorului Henry Miller şi de… cel al lui Ramses, evident. Didi se face că fuge, e o cochetărie tipic feminină. Dacă şi‑ar pune mintea cu piticul, nici urma nu i‑ar mai afla‑o. Ramses o ajunge şi se postează în spatele ei. Didi are coada ridicată, precum un steag care fâlfâie în vânt. Ramses îşi ridică botul lung şi ascuţit, adulmecând ţinta. Pricepe că‑i cam sus pentru statura sa, ceea ce nu‑l deranjează, nu‑i creează complexe. Se saltă pe picioarele din spate şi, pe neaşteptate, se propteşte cu labele din faţă de coapsele căţelei mele tricolore. Ocupînd această poziţie, e de‑a dreptul mîndru, se şi vede pornind acţiunea cea plină de plăcere. Dar Didi îl loveşte brusc, cu coada, îl răstoarnă ca pe un cârnaţ uriaş. Apoi se întoarce, îl muşcă de‑o ureche, după care o porneşte la goană. O goană săltăreaţă, ghiduşă, care nu exprimă altceva decît o nesătulă poftă de joacă.

Didi e sterilizată de la şase luni şi habar nu are ce‑i ăla prohab învârtoşat, nici nu pricepe ce semnificaţii au tânguitoarele lătrături cu accente pseudofilosofice.